Horoscopul zilei de 19 iulie 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Leu se bucură de intrarea lui Mercur în zodia lor.
Mercur, planeta comunicării și a negocierilor, intră astăzi în zodia Leu și o va traversa până pe data de 4 august. Acest tranzit ne va stimula gândirea, creativitatea și ne va susține să ne exprimăm ideile. Totodată, este de preferat să avem grijă la tendința de a ne impune crezurile cu orice preț și de a deveni prea mândri și prea lăudăroși.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop Berbec
Berbecii sunt susținuți de acest tranzit să-și exprime mai ușor emoțiile și sentimentele. Nativii singuri vor deveni mai dornici de flirt, dar și mai creativi. Este o perioadă bună să-și îmbunătățească comunicarea cu copiii.
Horoscop Taur
Taurii sunt sfătuiți să fie mai îngăduitori cu persoanele mai în vârstă din familie, în special cu părinții și să asculte mai mult sfaturile acestora. Este un tranzit care poate aduce conflicte în cămin din cauza viziunilor diferite, dar poate aduce și niște rezolvări legate de zona administrativă a casei.
Horoscop Gemeni
Gemenilor li se deschide apetitul pentru comunicare, dat fiind că Mercur, guvernatorul lor, le traversează tocmai acest sector. Se întrevedee o perioadă foarte bună pentru negocieri, în care vor obține cu ușurință ceea ce își doresc. De asemenea, s-ar putea să fie mai mult pe drumuri și să rezolve niște situații legate de acte sau să obțină niște aprobări.
Horoscop Rac
Racii se bucură de tranzitul lui Mercur prin sectorul financiar. Acest aspect le poate aduce idei bune pentru a face bani și negocieri profitabile. Pe de altă parte, îi poate face și destul de cheltuitori, deci trebuie să aibă grijă la modul în care își administrează finanțele. Trebuie să o facă pe cât rațional posibil.
Horoscop Leu
Leii îi deschid ușa lui Mercur și până pe 4 august se vor bucura de o bună comunicare și înțelegere cu cei din jur. Vor deveni mai inspirați și mai creativi în exprimare, însă există și riscul de a-și impune ideile și de a merge până în pânzele albe pentru a-și susține o teorie.
Horoscop Fecioară
Fecioarele s-ar putea să aibă parte de întâlniri cu persoane din trecut pe care nu le-am mai văzut de multă vreme. Totodată, Mercur, guvernatorul lor, le oferă ocazia să mediteze asupra unei decizii luate și dacă este nevoie să o schimbe. Atenție la frici, anxietăți și insomnii.
Horoscop Balanță
Balanțele au parte de intrarea lui Mercur în sectorul vieții sociale și nativii vor fi mai dornici de ieșit cu prietenii, își vor face mai ușor noi cunoștințe și se vor integra în diferite anturaje. Este o perioadă bună să intre în noi proiecte de grup și să-și facă planuri de viitor.
Horoscop Scorpion
Mercur le va activa Scorpionilor chiar sectorul carierei. Începe o perioadă bună în care se pot afirma prin ideile lor și pot avea curajul necesar pentru a purta o discuție cu superiorii și pentru a-și revendica niște drepturi. Totodată, pot gândi strategii prin care să-și atingă niște obiective profesionale mai ușor.
Horoscop Săgetător
Săgetătorii trebuie să aibă grijă să nu-și impună cu orice preț părerile și convingerile în fața celorlalți pentru că pot da nașere tensiunilor. Este o perioadă bună pentru studiu, pentru a explora noi domenii și pentru a face o călătorie în străinătate.
Horoscop Capricorn
Capricornii se vor preocupa de niște situații financiare în care sunt implicați alături de terțe persoane. Este o perioadă bună să discute despre cheltuieli și buget comun în cuplu, pentru a-și achita niște datorii și pentru a depune actele în vederea obținerii unui credit.
Horoscop Vărsător
Vărsătorii au parte de tranzitul lui Mercur prin sectorul relatiilor, aspect care le deschide o cale de comunicare mai bună, atât în cuplu, cât și în conexiunile profesionale. Astrele anunță negocieri favorabile și semnarea de noi contracte.
Horoscop Pești
Peștii care vor să-și schimbe locul de muncă, au toate șansele să primească oferta de job în perioada următoare. Pe de altă parte, au idei bune prin care să devină mai productivi, se înțeleg mai bine cu colegii și pot lua niște decizii legate de stilul de viață, de schimbarea rutinei zilnice.